Ce am învățat din Diplomația lui Kissinger

Ia te uite, un post atipic.

Ideea în sine este următoarea. Proaspăt ieșită de la examenul de Politică externă și Diplomație am aflat că, fără să vreau chiar, am ajuns sa îmi formez anumit opinii. Diferite sau nu de ceea ce se presupune că trebuie să știu.

Am citit Diplomația lui Kissinger. Evident, nu pe toată. În sesiune nu prea reușești să citești din pură plăcere o Biblie a diplomației (să-mi fie iertată blasfemia). Din cele 1000 de pagini am reușit să ajung până la momentul izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial.

Ca un (hope so) viitor diplomat ce am învățat?

  1. Niciodată să nu ai încredere în Rusia. La fel cum spunea și P.P. Carp – trebuie să îți fie frică de Rusia și atunci când te strânge în brațe din dragoste, dar și atunci când te strânge în brațe din ură. De ce? Pentru că tot te strânge. Fie că vorbim despre 1877 când, frumos spus, ne-au păcălit și am pierdut Basarabia, fie că vorbim despre atitudinea prietenoasă a lui Putin.
  2. Istoria se repetă. Mai trebuie să argumentez de ce?
  3. Niciodată ca diplomat nu vei apela la cuvântul „nu”. Refuzi categoric un consens, refuzi categoric să te pronunți, politica ta externă ca și stat este inexistentă. Să aruncăm o privire la Marea Britanie care ani întregi, pe perioada Primului Război Mondial dar și după, i-a dat de înțeles Franței că în momentul în care va fi atacată, aceasta (Marea Britanie) va trimite trupe să o salveze. Franța a fost invadată. Marea Britanie? „Nu am semnat niciun acord militar”. Ce au învățat abia după 1900 francezii? Că în diplomație „poate” înseamnă cu siguranță „nu”.
  4. Diplomații nu ar trebui să fie numiți politic. Și știu că este o întreagă polemică legat de acest subiect, dar consider că nu, un diplomat nu ar trebui să fie numit politic. De ce? Pentru că el nu trebuie să reprezinte un interes particular (cel al spectrului politic pe care îl reprezintă), ci un interes general. El este imparțial. Hai să fim serioși. Un diplomat trebuie să aibă abilități, nu culori. El trebuie să caute să obțină dorințele statului său. De ce? Pentru că diplomația este arta patriotică de a minți pentru propria țară.
  5. Nu există reguli în diplomație, dar cu siguranță există precedente. Nu vreau să spun că diplomația este un subiect abstract, haotic. Din contră. Diplomația presupune un protocol diplomatic complex, în acțiuni însă, nu, nu există reguli. De aici rezultă și superioritatea unui diplomat. Pe lângă aspectul fizic plăcut și o charismă excesivă, el trebuie să dețină o inteligență uimitoare și un spirit de observație la fel de dezvoltat. Ce am învățat din Diplomația lui Kissinger? Că indiferent de acțiunile tale, ele trebuie să fie în concordanță cu pasul următor pe care îl va face vecinul, dușmanul sau colaboratorul tău. Nu reușești să faci asta? Țara ta va pierde iar interesul pe care îl aperi se destramă.

Cam asta poți să înveți din Diplomația lui Kissinger. O lectură plăcută, plină de substraturi și de morale. Dar oare ce va aduce cel de-al Doilea Război Mondial, Războiul Rece și prezentul?

Vom vedea.

Sau mai bine spus, ca un diplomat, trebuie să știi deja de pe acum. 🙂

Advertisements

2 Comments Add yours

  1. alexdneagoe says:

    Never trust Russia… I’ll keep that in mind. Haha

    1. Bianca Mara says:

      Maybe you shouldn’t trust me either, if you know what I mean 😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s